BINE DE ŞTIUT! Bujorul, leacul bun la toate. Ce afecţiuni pot fi vindecate cu ajutorul lui
Bujorul este o plantă bogată în minerale, vitamina C, flavonoizi şi tanin şi poate fi folosit ca remediu natural pentru o mulţime de afecţiuni. Bujorul, leacul bun la toate. Ce afecţiuni pot fi vindecate cu ajutorul lui, scrie realitatea.net.
De ajutor împotriva migrenelor
Tinctura de bujor este recomandată celor care suferă din cauza migrenelor, dar şi persoanelor care au oboseală cronică. Pui 20 de picături în jumătate de pahar cu apă, înainte de masă, până la ameliorarea simptomelor. Tinctura se obţine din rădăcină. Mărunţeşti 40 de grame de rădăcina, apoi torni alcool de 70 de grade şi laşi la macerat, timp de 14 zile, la un loc intunceat şi răcoros.
Calmează durerile de stomac
Decoctul de bujor poate fi de ajutor celor care suferă de gastrită, de ulcer, cât şi de indigestie. Peste o linguriţă de petale de bujor mărunţite, pui 250 de ml de apă. Bei câte o cană, de două ori pe zi, cu o jumătate de ora înainte de prânz şi de cină. Tratamentul trebuie ţinut 14 zile.
Te scapă de durerile menstruale
Femeile care suferă de crampe menstruale pot apela la ceaiul de flori de bujor, care are un efect calmant. Peste o lingură de flori uscate, torni 250 de ml de apă fierbinte şi laşi la infuzat timp de 20 de minute. Remediul este eficient şi pentru persoanele care suferă de infecţii ale cailor respiratorii.