BINE DE ŞTIUT! Cinci alimente care "supără" stomacul
Carnea grasă, dulciurile, condimentele şi alcoolul se numără printre alimentele care "supără" stomacul, atunci când suferiţi de gastrită sau ulcer, notează CSID.
Medicii spun că persoanele care sunt diagnosticate cu aceste afecţiuni trebuie să aibă grijă ce mănâncă, deoarece starea lor se poate înrăutăţi. Prof. dr. Carol Stanciu, de la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie din Iaşi, România, spune că persoanele bolnave de gastrită sau ulcer trebuie să evite mesele copioase.
"Un astfel de pacient trebuie să mănânce puţin şi des, astfel încât mâncarea devine un "tampon", care îi protejează stomacul", spune prof. dr. Stanciu.
Medicii nutriţionişti atrag atenţia că, pe lângă dietă, pacienţii trebuie să evite stresul, deoarece acesta stimulează secreţia gastrică din stomac.
Printre alimentele care trebuie evitate atunci când suferiţi de ulcer sau gastrită se află carnea grasă, dulciurile, alcoolul, lămâia şi condimentele.
Carnea grasă precum pielea de pui, mezelurile, preparatele din carne tocată au un conţinut bogat de grăsimi, iar acestea se digera destul de greu, iar stomacul nu poate lucra la parametri normali, spun medicii.
Dulciurile sunt interzise deoarece majoritatea conţin smântână, unt sau margarină, ingrediente care stimulează acidul gastric. În plus, medicii recomandă evitarea acadelelor şi a zahărului ars.
Şi alcoolul sau băuturile acidulate trebuie evitate chiar şi în cantităţi mici de persoanele bolnave de gastrită.
Nutriţioniştii spun că, atunci când bem alcool, sucul gastric este stimulat şi de aceea stomacul cere mâncare, deoarece produce durere. Pacientul cu gastrită are leziuni pe pereţii stomacului, iar alcoolul înrăutăţeşte situaţia, avertizează specialiştii.
Lămâia irită mucoasa gastrică, iar condimentele sunt contraindicate persoanelor care au o aciditate crescută, deoarece acestea stimulează secreţia gastrică. Astfel, persoanele bolnave de gastrită trebuie să evite ceapă, usturoiul, ardeiul iute, boiaua şi piperul. Toamna este anotimpul în care numărul persoanelor care suferă de gastrită creşte.
Medicul gastroenterolog Mihai Ciocârlan, de la Spitalul Fundeni, din Bucureşti, spune că gastrită sau ulcerul apare din cauza infecţiei cu o bacterie sau din cauza anumitor medicamente precum cele antiinflamatoare.
"Acestea atacă stomacul, iar gastrită se vede numai în urmă unei analize endoscopice sau la biopsie", spune dr. Ciocârlan.