Bine de ştiut! Cinci numere ce concurează cu numărul ghinionist 13
Chiar dacă 13 a fost asociat cu ghinionul, nu este singurul număr plin de înţeles iraţional, scrie descopera.ro.
Unsprezece
Este peste tot. Sau, cel puţin, asta cred oamenii. Numărul 11 a devenit centrul superstiţiilor oamenilor care cred că îl văd peste tot. Unsprezece probabil apare în mintea oamenilor deoarece este un şablon uşor de memorat.
666
Un număr puternic în teologia creştină, 666 a reuşit să dea câteva frisoane oamenilor. Numărul este văzut malefic. După cum spunea regele James în Biblie: „Aici este înţelepciune. Lasă-l pe cel care înţelege rezolvarea înţelesului numărului bestiei, pentru că este numărul unui bărbat. Numărul lui este 666.”
Şapte
Norocosul şapte. Cifra apare în Bilbie de 735 de ori şi face referire la numărul de zile în care Dumnezeu a creat lumea şi numărul minunilor făcute de Iisus în Sabbath. Există, de asemenea, şapte îngeri, şapte biserici, şapte tunete şi şapte păcate.
În China, şapte este o cifră norocoasă deoarece se propunţă „qi”, care este acelaşi lucru precum cuvintele chinezeşti pentru „răsare” sau „esenţa vieţii”.
Nouă
O superstiţie despre simfonii afirmă că nu pot fi scrise mai mult de nouă simfonii de acelaşi compozitor. După a noua lor compoziţie, cei în cauză mor. Ludwig van Beethoven este un exemplu evident de compozitor care susţine această superstiţie, însă există şi alte exemple. Franz Schubert a fost întruchiparea superstiţiei, cu toate că ultimele sale lucrări sunt numerotate 7, 8, 9, şi 10. Desigur, există şi mulţi compozitori care au scris mai mult de nouă simfonii, de exemplu Leif Selim Segerstam care numără, în prezent, 296.
26
În India, 26 începe să prindă o reputaţie proastă, în mare parte bazată pe nişte coincidenţe calendaristice. Marele tsunami din 2004 a lovit pe 26 decembrie, omorând mai mult de 10.000 de oameni. În 2001, provincia Gujarat a suferit un cutremur cu magnitudinea de 7,7, pe 26 ianuarie, care a lăsat 13.000 de morţi în urma lui. Atacurile teroriste din 2008 din Mumbai au început în data de 26 noiembrie şi s-au încheiat cu 164 de morţi.