Bine de ştiut! Efectele benefice ale muzicii asupra organismului
Muzica face parte din viața noastră de zi cu zi, fiind prezentă la cele mai importante evenimente. Asculți muzică la aniversări, când ești trist sau ești vesel, când vrei să transmiți un mesaj, în tramvai, în metrou, în parcuri. Muzica te însoțește peste tot, ea animând fiecare moment.
Dar ceea ce nu știai până acum este că muzica are o mulțime de efecte benefice asupra organismului tău.
Muzica activează anumite regiuni ale creierului ce sunt implicate în mișcare, atenție, învățare și memorie. De asemenea muzica eliberează în creier dopamina, o substanță chimică ce îmbunătățește starea de spirit și reduce anxietatea. Dopamina mai induce plăcere, bucurie și motivație, scrie zumi.md
Muzica îți întărește sistemul imunitar, poate crea experiențe emoționale pozitive ce rezultă din secreția unor hormoni ce stimulează imunitatea. Ea ajută pacienții ce au suferit accidente cerebrale să își amintească lucruri personale.
Totodată, muzica ameliorează durerea. Pacienții care au fost operați și au ascultat muzică înainte, în timpul sau după procedură, au arătat nivele scăzute de durere, anxietate și au cerut mai puține analgezice.
Iar atunci când chirurgii ascultă muzica lor preferată li se îmbunătățește tehnica chirurgicală și eficiența.
Muzica pe care o asculți cu plăcere te face să fii mai drăguț cu alte persoane și dacă ești un muzician căruia îi place să cânte la un instrument, creierul tău va trage simetric când asculți muzică. Și zona corp calos din creierul tău se va mări în dimensiuni, fiind zona care face legătura dintre emisfera dreaptă și cea stângă a creierului.
O muzică relaxantă poate scădea tensiunea arterială și poate ajuta oamenii care suferă de migrene și dureri cronice de cap. Reduce intensitatea frecvenței și a durației durerilor de cap.
Un studiu a demonstrat că muzica ajută copiii care suferă de epilepsie, reducând numărul crizelor pacienților.
Terapia cu muzică poate preveni dezvoltarea unei forme cronice de tinitus și poate îmbunătăți durata și intensitatea concentrării. Muzica poate crește efectiv eficiența în realizarea sarcinilor repetitive la locul de muncă.
Dacă asculți muzică clasică relaxantă înainte de somn poți reduce insomniile.
Copiii diagnosticați cu ADHD au performanțe mai bune la matematică după ce ascultă muzică. Iar dacă ascultă muzică în timpul unui test la matematică performanțele lor se pot îmbunătăți cu 40 de procente.
Terapia prin muzică în timpul travaliului poate reduce anxietatea de după naștere și durerea, crește satisfacția nașterii și scade rata de despresie postpartum.