Bine de știut! Ingrediente pe care să nu le combini niciodată pe piele
Orice femeie are cel puțin o duzină de produse cosmetice, care o ajută să își păstreze aspectul fresh și frumusețea pe durata întregii zile. Cremele, deodorantele și loțiunile de corp sunt indispensabile, mai ales atunci când razele UV, stilul de viață agitat și factorii externi amenință să îți rănească pielea sensibilă, scrie realitatea.net.
Deși ai crede că este bine să folosești mai multe produse de îngrijire în același timp, specialiștii trag un semnal de alarmă și avertizează că acest lucru poate să îți afecteze aspectul pielii. Anumite substanțe din compoziția acestor produse pot duce la reacții chimice agresive cu pielea. Acizii alfa hidroxi și acizii beta hidroxi, vitamina C și vitamina A1 (retinolul) sunt cele mai comune ingrediente active recomandate de dermatologi. Deși eficiența acestora este dovedită, combinarea acestor substanțe în rutina zilnică de îngrijire poate duce la iritarea pielii. Află mai jos care sunt aceste amestecuri periculoase pentru piele!
Vitamina C + Retinol (vitamina A1)
Vitamina C și retinolul aduc beneficii în funcție de pH-ul pielii. Mai exact, produsele pe bază de vitamina C sunt indicate pielii care are un pH mai mic de 3,5, în timp ce retinolul este eficient în cazul unui pH de 5,5-6. Folosirea acestor două ingrediente în același timp trebuie neapărat evitată. O soluție ar fi folosirea produsului pe bază de vitamina C dimineața și a acelui care conține retinol seara. Așa poți avea parte de beneficiile acestor substanțe fără efecte adverse.
Acizi alfa și beta hidroxi + Retinol
Când sunt folosite împreună, aceste ingrediente pot duce la o uscare excesivă a pielii, roșeață și iritație. Acizii alfa și beta hidroxi sunt folosiți de obicei pentru a exfolia stratul superior al pielii și pentru obținerea unui aspect uniform al acesteia. Retinolul este folosit pentru tratarea acneei și pentru diminuarea petelor, a liniilor fine și a ridurilor. Din acest motiv nu trebuie combinate.
Peroxid de benzoil + Retinol
Folosirea împreună a acestor ingrediente pentru îngrijirea pielii nu îți oferă niciun beneficiu. Pentru a obține efectele dorite, folosește retinolul seara, iar peroxidul de benzoil dimineața. În acest mod, poți fi sigură că cele două ingrediente nu își anulează efectele. De asemenea, specialiștii mai recomandă ca persoanele care au avut parte de o exfoliere chimică sau de o intervenție cu laser să evite folosirea produselor pe bază de retinol.
Ține cont de aceste informații și evită folosirea acestor produse împreună! Doar așa vei putea evita apariția iritațiilor pielii și poți beneficia pe deplin de proprietățile ingredientelor!
- Gest extrem înainte de nuntă: O mireasă s-a filmat înghițind otravă pentru că fostul iubit o șantaja (VIDEO)
- INCREDIBIL! Un bărbat cu Alzheimer a uitat că e căsătorit și s-a însurat din nou cu soția sa
- O femeie din Galaţi, dispărută de mai multe zile, a fost găsită moartă într-un hotel din Constanţa