Bine de știut! Zece condiții pentru europenii care vor să rămână în UK
Cetăţenii comunitari nu vor fi nevoiţi să plece din Marea Britanie, odată cu ieşirea din Uniunea Europeană. Ei pot rămâne, dar cu anumite condiţii, 10 la număr.
Printre acestea - trebuie să fi stat legal în Regat în ultimii cinci ani şi trebuie să aplice şi să obţină, în termen de doi ani, aşa-numitul "statut stabilit".
Aceste drepturi ar urma să fie acordate, pe baza reciprocităţii. Adică, dacă britanicii care trăiesc în Uniunea Europeană, vor beneficia de aceleaşi tratament.
Toate au fost prezentate şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, joi, la Consiliul European şi astăzi în Parlamentul de la Londra, de către premierul Theresa May. Oficialii de la Bruxelles nu sunt prea încântaţi însă de oferta Londrei şi vor pentru cetăţenii europeni aceleaşi drepturi de care se bucură acum potrivit legislaţiei Uniunii.
Theresa May, premierul Marii Britanii: „Vreau să îi reasigur pe oameni că, potrivit acestor planuri, niciunui cetăţean al Uniunii Europene, care se află în mod legal în Marea Britanie, nu i se va cere să plece din Marea Britanie. Vrem să rămâneţi. Oricărui cetăţen european din Marea Britanie, cu o rezidenţă permanentă de cinci ani în Ziua Referendumului (23 iunie 2016, n.r.) i se va acorda statut stabilit. Va fi tratat ca orice cetăţean britanic atunci când vine vorba de asigurările medicale, educaţie, ajutoare sociale şi pensii.
Orice cetăţean european cu mai puţin de cinci ani rezidenţă, dar care a sosit (în Marea Britanie, n.r.) înainte de ziua Referendumului, va avea drept de şedere până va împlini cei cinci ani, pentru a putea aplica pentru acest statut stabilit.
Nicio familie nu va fi despărţită. După ce Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, cetăţenii europeni cu statut stabilit vor putea să îşi aducă aici rudele în aceleaşi condiţii ca orice cetăţean britanic”.
- Pavel Filip a enumerat principalele condiţii ale proiectului "Prima casă" (VIDEO)
- Mai mulţi deputaţi europeni se vor întâlni cu primarul de Orhei, Ilan Şor
- Vedeta pop Beyoncé și gemenii săi, nevoiți să rămână o săptămână în spital
- Uniunea Europeană prelungeşte cu încă șase luni sancțiunile împotriva Rusiei