Bioinginerii, un lux pentru Moldova. Doar 50 de specialişti activează în spitalele din ţară
Dispozitivele medicale din multe spitale din Moldova nu pot fi utilizate corespunzător din cauza lipsei specialiştilor în acest domeniu. Bioinginerii sunt un lux pentru ţara noastră. Doar 50 activează în prezent în instituţiile medicale, în timp ce Ministerul Sănătăţii afirmă că numărul lor ar trebui să fie de cel puţin cinci ori mai mare.
Petru Croitoru este un adevărat doctor pentru dispozitivele din Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie. Deja de 15 ani, bărbatul verifică zilnic toate cele 420 de aparate.
"În fiecare dimineaţă facem câte o tură prin secţii, dar dacă pe parcursul zilei sunt solicitate la telefon. E responsabilitate că ştim că de la dispozitivele medicale şi lucrul de succes al chirurgului şi viaţa pacientului în rpimul rând", a declarat bioinginerul, Petru Croitoru.
Petru Croitoru este singurul bioinginer din cadrul Institutului de Neurologie. Spitalul are, însă, nevoie de mai mulţi specialişti.
"Instituţia noastră ar trebui să aibă patru bioingineri. Avem nevoie de specialişti buni ca să prevină, ca să facă profilaxia acestor aparate. Eu cred că ar fi un milion, două de lei, am putea să economisim", a spus directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, Grigore Zapuhlîh.
Situaţia este mai bună la spitalul municipal "Sfânta Treime" din Capitală. Anul trecut, aici a fost creat Departamentul de Bioinginerie.
"Datorită acestei activităţi noi putem majora durata de viaţă şi a menţine dispozitivul conform specificaţiilor tehnice a producătorului. Facem aşa lucrări ca planificarea pieselor de schimb,planificarea dispozitivelor medicale", a declarat şeful Departamentului de Bioinginerie "Sfînta Treime", Valeriu Palii.
Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru această problemă.
"S-a făcut o solicitare către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii, care este responsabil de hotărârea Guvernului privind planul de admitere pentru 2017-2018, ca respectiv să majoreze pentru locurile cu finanţare bugetară de la 20 la 40", a spus şeful adjunct al Direcţiei medicamente şi dispozitive medicale de la Ministerul Sănătăţii, Gheorghe Gorceag.
Din 2009, doar 135 de persoane au obţinut specialitatea "Ingineria sistemelor biomedicale" la Universitatea Tehnică a Moldovei.
- Cinci spitale republicane, pregătite să implementeze sistemul informațional automatizat
- De astăzi, activitatea instituţiilor medicale din ţară va fi evaluată. Unii medici vor primi SALARII MAI MARI
- Reforma medicinei primare, una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii în 2017
- Reformele din sistemul medical continuă. Declaraţiile făcute de ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan
- Ministerul Sănătăţii: 86 la sută din populație va avea acces la servicii medicale gratuite
- Ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan: Moţiunea socialiştilor, POPULISM IEFTIN