Birocraţia poate lua vieţi. De ce nu a intervenit elicopterul SMURD în Moldova
Au anunţat sus şi tare că elicopterul SMURD al autorităţilor române este gata să ofere ajutor, în orice moment, în Republica Moldova. Când însă a fost solicitat pentru prima dată, acesta nu a intervenit. Aparatul de zbor nu a preluat un tânăr, grav rănit într-un accident de circulaţie, din motive...birocratice, spun responsabilii de la Situaţii Excepţionale.
Tânărul în vârstă de 19 ani a fost grav rănit în urma unui accident produs în data de 4 august în oraşul Corosteni, regiunea Jitomer din Ucraina. El a suferit o traumă cranio-cerebrală şi se află în comă. Mama băiatului a cerut ajutorul Serviciului Situaţiilor Excepţionale pentru a-l transporta în Republica Moldova. Astăzi pacientul a fost adus la spitalul din Bălţi de către medicii SMURD, cu o ambulanţă de tip "reanimobil".
Pacientul putea fi adus în ţară mai repede dacă era transportat cu elicopterul SMURD. Potrivit Serviciului Situaţilor Excepţionale, intervenţia pe cale aeriana a eşuat deoarece autorităţile din Moldova şi România nu au semnat actele necesare pentru efectuarea acestei acţiuni.
"Ambele oficialităţi trebuie să se semneze aceste proceduri, dar dat fiind faptul că încă nu s-au semnat respectiv elicopterul nu a putut survola zona. În scurt timp, ele vor fi semnate şi respectiv oamenii vor putea beneficia de acest serviciu", a declarat ofiţerul de presă al SPCSE, Liliana Puşcaşu.
Solicitat de Publika TV, Secretarul de stat în Ministerul de Interne din România, Raed Arafat, a declarat că documentele nu au fost semnate de responsabilii din ţara noastră.
"Eu ştiu că am semnat foarte recent şi urmează să plece către colegii din Republica Moldova pentru semnarea procedurii. În secunda în care procedura e semnată totul devine valabil", a spus Secretarul de stat în Ministerul de Interne din România, Raed Arafat.
Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare activează în Moldova de un an. În această perioadă, paramedicii au acordat primul ajutor calificat de nenumărate ori. Deocamdată, însă, elicopterul SMURD nu a intervenit niciodată pe teritoriul ţării noastre.