Biscuiţi cu surprize pentru un deţinut. Uite ce au găsit angajaţii penitenciarului
Foto: penitenciar.gov.md
canal tv
Biscuiţi cu adausuri, la penitenciarul numărul 13 din Capitală. Angajaţii instituţiei au depistat o prăjitură în interiorul căreia se afla un pachet camuflat. Asta s-a întâmplat în urma verificărilor coletelor, care urmau să ajungă la deţinuţi.
Potrivit oamenilor legii, amica unui deţinut a ascuns într-un biscuit un pliculeţ din folie de aluminiu învelit în peliculă. În interiorul acestuia se afla o substanţă de provenienţă necunoscută, de culoare cafenie, asemănătoare cu heroina.
Biscuiţii erau destinaţi unui deţinut, în vârstă de 33 de ani, condamnat la 6 ani ani de închisoare.
Persoanele abilitate investighează cazul.