Biserica din comuna Răzeni rămâne închisă
Biserica din comuna Răzeni, raionul Ialoveni, unde acum două săptămâni, preotul a fost scos cu forţa din alta, rămâne închisă. În aceste condiţii, enoriaşii vin la poarta lăcașului sfânt, unde preotul agresat oficiază slujbe. Pentru a evita un scandal, la liturghie sunt prezenţi şi poliţiştii.
Creştinii afirmă că au ajuns în culmea disperării. Ei spun că au contribuit financiar pentru ca lăcaşul sfânt să fie ridicat, iar acum nici măcar nu pot păşi în curtea bisericii.
"Rugăm pe toţi care ne văd să ne ajute cumva, care şi cum poate, să ieşim din situaţia asta. E o durere mare, cât o să continuăm aşa? Iaca e rece de azi dimineaţă, rece, acum s-a încălzit. Vremea s-a încălzit, dar noi ce, trebuie să stăm la poartă."
"Ne pare tare rău, dar ce să facem. Noi nu ne putem lepăda de Dumnezeu. Aici vom veni şi vom sta, o să o facem cât vom putea. "
" Ne simţim deja foarte fără puteri şi obijduiţi fiindcă noi am fost de la începutul începuturilor. Face nelegiuiri, face nelegiuri şi în creştini. "
Părintele Andrei Cotorobai spune că deși biserica se află pe teritoriu privat, mătuşa lui, Nina Cotorobai, nu avea dreptul să-l alunge din lăcaș. Andrei Cotorobai mai spune că noul preot delegat de Mitropolia Moldovei nu ar fi venit nicio zi la biserică:
"Am venit să vedem dacă va fi deschisă biserica sau nu, văd că nici azi nu este deschisă, nici duminică nu a slujit preotul paroh din partea Mitropoliei Moldovei. Nu a slujit nici azi, o să vedem poate şi mâine tot nu o să slujească. Atunci mă întreb ce fel de canoane respectă.
Nina Cotorobai a refuzat să discute cu noi.
"- Da. - Doamna Cotorobai, bună ziua. - Bună ziua. - De la Canal 2, Victoria mă numesc. Mă auziţi? Alo?"
Am solicitat o reacţie şi de la Mitropolia Moldovei pentru a afla de ce noul paroh nu oficiază slujbe, însă, telefonul secretarului Mitropoliei Vadim Cheibaş era deconectat. La sfârșitul lunii august, mai mulţi enoriaşi l-au scos cu forţa pe preot chiar din altarul bisericii. La baza conflictului ar sta testamentul scris de preotul anterior, care a lăsat toată averea sa surorii, mătuşa actualului preot, care l-a şi agresat pe acesta.
AMB "Ieşiţi de aici! Cei cu voi? Liniştiţi-vă! Filmaţi, filmaţi, fetelor."
Oamenii legii au înregistrat cazul.