Biserica Ortodoxă acuzată de un oficial ONU de autoritarism şi încălcarea drepturilor minorităţilor
În Moldova nu sunt respectate pe deplin drepturile minorităţilor religioase, iar Biserica Ortodoxă este privilegiată de către stat prin lege, fapt care ar trebui exclus. Declaraţia a fost făcută de către raportorul special al ONU privind libertatea religiei, Heiner Bielefeldt. Mai mult, potrivit oficialului, în cadrul Bisericii Ortodoxe predomină o atitudine autoritară.
Mitropolia Moldovei nu este de acord cu spusele oficialului şi declară că în biserică nu este nici pe departe o atitudine autoritară, ci una de supunere. Iar acest lucru este unul binevol.
Cât despre declaraţiile raportorului special ONU privind modificarea legislaţiei, astfel încât Biserica Ortodoxă să nu fie privilegiată, Mitropolia spune că acest lucru nu este necesar pentru societatea noastră. Asta pentru că majoritatea populaţiei ţării este creştin-ortodoxă.
Heiner Bielefeldt a mai declarat că protestele faţă de legalizarea islamului reprezintă o încălcare a drepturilor omului. El a mai precizat că în Moldova trebuie adoptată cât mai repede legea antidiscriminare.
Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, nu a comentat, deocamdată, declaraţiile.