Biserica ortodoxă de stil vechi o prăznuieşte, astăzi, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva
Biserica ortodoxă de stil vechi o prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasa Parascheva. Ea este numită „cea Nouă", "de la Iaşi", „a Moldovei luminătoare" şi "lauda întregii Ortodoxii". Cu această ocazie, veşmintele Sfintei Parascheva au fost aduse de la Iaşi la Mănăstirea Hâncu, care-şi sărbătoreşte azi hramul.
După ce s-au închinat moaştelor, credincioşii veniţi la mănăstire s-au îmbulzit şi îmbrâncit la pomeni. De hram, în curtea mănăstirii a fost adusă o tonă de dulciuri şi fructe, adunate din donaţii.
Sfânta Parascheva s-a născut la începtul secolului 11, într-o localitate de pe ţărmul Mării Marmara. A ales calea credinţei şi s-a refugiat de-a lungul timpului în mai multe mănăstiri. Pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus să revină la baştină. Peste doi ani a încetat din viaţă. A fost îngropată ca o străină, fără ca cineva să ştie cine era. Se spune că mai apoi un om care săpa o groapă a dat de trupul Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă. Moaştele Sfintei au cunoscut multe peregrinări, iar peste 350 de ani au ajuns la Iaşi.
- Biserica Ortodoxă îi pomeneşte astăzi pe Sfânta Maria Magdalena și pe Sfântul Foca
- Mii de pelerini s-au adunat la Iaşi pentru Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
- Creştinii ortodocşi o celebrează pe Sfânta Cuvioasă Parascheva
- (VIDEO) Mai multe localităţi şi-au sărbătorit Hramul, de Sfânta Cuvioasă Parascheva