BIZAR: Un sat din Japonia pe cale de dispariţie este invadat de păpuşi (VIDEO)
Într-o localitate din Japonia sunt mai multe păpuși decât oameni. Satul ar putea rămâne în curând fără locuitori, iar unei femei i-a venit ideea să reînvie imaginea de altădată. Ea confecționează păpuși și le plasează în locurile unde cândva umblau oameni.
Satul Nagoro din Japonia are în jur de 400 de locuitori. Dintre aceştia doar 15 sunt oameni, restul - păpuși.
"Când aveam 20 de ani, aici locuiau aproximativ 150 de oameni. Acum sunt vreo 15", a zis un bărbat.
Ayano Tsukimi este femeia care care dă viață localității. Ea încearcă să redea atmosfera de odinioară, iar în loc de oameni foloseşte păpuşi.
"Acesta este tatăl meu. El aici a luat o pauză, după munci grele", a zis ea.
Păpușile sunt plasate în locurile care cândva erau aglomerate. Acestea lucrează pământul, aşteaptă în staţii de autobuz sau se pitesc în copaci, înarmate cu puști de vânătoare.