Blind, DEMIS din funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal a Olandei
Embed:
Danny Blind a fost demis din funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal a Olandei.
"Portocala mecanică" a fost învinsă duminică cu 2-0 de Bulgaria în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Antrenorul secund Fred Grim va asigura interimatul în amicalul cu Italia.
Federaţia Olandeză de Fotbal a motivat demisia lui Blind cu rezultatele slabe înregistrate în ultima perioadă.
Sub comanda fostului fundaş al lui Ajax Amsterdam, echipa naţională a Olandei a acumulat doar 7 puncte în cele 5 meciuri disputate în campania preliminară şi a ajuns pe locul 4 în grupa A. Danny Blind era selecţionerul Olandei din iulie 2015, când l-a înlocuit pe Guus Hiddink.
Vicecampioană mondială în 2010 și semifinalistă în 2014, Olanda a lipsit de la EURO-2016.