Blinken ATENT la o eventuală încetare a focului în Ucraina. Ar putea fi o "pace Potemkin", favorabilă Rusiei
Iniţiativele de a impune încetarea focului sau concesii teritoriale pentru a opri războiul din Ucraina nu ar servi decât la legitimarea agresiunii președintelui Vladimir Putin și la încurajarea viitoarelor atacuri. Asta a declarat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, în discursul susţinut recent la Helsinki, unde a avut loc reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO. Pledoaria a fost făcut în contextul în care guvernul de Kiev tinde să recucerească teritoriul controlat de Rusia într-o nouă ofensivă, iar președintele american, Joe Biden, încearcă să împiedice erodarea sprijinului puternic al Occidentului în favoarea Ucrainei.
Secretarul american de stat a argumentat că apelurile de încetare a focului, care vin, în special, dinspre China şi Brazilia, sau concesiile legate de teritoriile ucrainene în orice formule precum "teritoriu pentru pace" ar însemna o "pace Potemkin".
"O încetare a focului care pur și simplu îngheață liniile actuale pe loc – și îi permite lui Putin să își consolideze controlul asupra teritoriului pe care l-a cucerit și să se odihnească, să se reînarmeze și să atace din nou – nu este o pace justă și durabilă. Ar legitima acapararea de teritorii de către Rusia. Ar recompensa agresorul și ar pedepsi victima", a spus el.
În termeni politici şi diplomatici, termenul de “pace Potemkin” sau “sat Potemkin” reprezintă o construcție, la propriu sau la figurat, al cărei scop este de a oferi o fațadă exterioară unei situații, de a-i face pe oameni să creadă că situația este mai bună decât este. Denumirea îi este atribuită după Grigori Potemkin, un lider militar rus, om de stat, nobil și favorit al Ecaterinei cea Mare, care a domnit în secolul al XVIII-lea.
Astfel, în contexul păcii la care fac referire unele ţări, Blinken a prezentat la Helsinki principiile pentru ceea ce el a numit “o pace justă și de durată”, inclusiv integritatea teritorială a Ucrainei, reparațiile pe care Rusia trebuie să le achite și răspunderea pentru crimele de război.
În acelaşi timp, şeful diplomaţiei americane a precizat că SUA vor susţine negocierele atunci când Rusia va fi pregătită şi dacă va fi, pentru a instaura adevărata pace.
"Împreună cu Ucraina și cu aliații și partenerii, suntem pregătiți să purtăm o discuție mai amplă despre securitatea europeană care să promoveze stabilitatea și transparența și să reducă probabilitatea unui conflict viitor", a spus el.
Prezent la summitul Comunității Politice Europene, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat garanții de securitate și perspectivă clară de aderare la NATO. Iar preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au comunicat că se vor întâlni la Potsdam pentru a discuta despre garanţiile de securitate imediate pentru statul vecin, însă diferite de statutul de membru NATO.
Discursul a fost co-organizat de Institutul finlandez pentru afaceri internaționale și susținut de orașul Helsinki.