Blocaje în procesul de negocieri! Lupu şi Filat: Începem să dialogăm și cu cei din PCRM (VIDEO)
Partidul Liberal insistă pe partajarea celor trei funcţii importante în stat - premier, preşedinte al Parlamentului şi şef al statului. Mai mult, PL cere ca Moldova să renunţe la statutul de neutralitate. Acestea sunt principalele blocaje la negocierile pentru crearea alianţei de guvernare. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele PDM, Marian Lupu, şi şeful liberal-democraţilor, Vlad Filat, care au mai anunţat că, în aceste condiţii, la discuţii vor fi invitaţi şi reprezentanţii PCRM.
Liberal-democrații spun că extinderea formatului de negocieri este necesară pentru a ieşi din blocaj.
"Țara are nevoie să fie guvernată și credem că ar trebui să începem să dialogăm și cu cei din PCRM. Acest dialog este necesar. O formulă care vizează alegerea președintelui Republicii Moldova, care presupune existența a 61 de mandate în Parlament necesare. Noi considerăm că funcția de Președinte al Republicii Moldova nu poate fi partajabilă", a precizat liderul PLDM, Vlad Filat.
Democrații nu sunt de acord cu cererea liberalilor de a partaja funcțiile de premier, președinte al Parlamentului și cea de șef al statului.
"După 40 și ceva de zile în acest format nu am înregistrat progrese practic deloc. Ceea ce mă face să declar necesitatea de extindere a acestui dialog. Un subiect principial este insistența colegilor de la PL ca să fie partajate cele trei funcții supreme în stat. Noi, în mod evident, venim cu alte poziții că funcția de șef în stat nu poate fi supusă partajării. Pentru care motiv începând de astăzi sau de mâine noi trebuie să extindem formatul discuțiilor", a spus președintele PDM, Marian Lupu.
De cealaltă parte, liderul Partidului Liberal spune că discuţiile continuă.
" - Important este că au loc discuțiile. Atât. - Unde trebuie să mai discutați? - La toate problemele din Moldova. - La ce anume se blochează lucrurile? - Nu este blocat nimic, discuțiile au loc. "
Cei trei lideri ai partidelor parlamentare proeuropene s-au întâlnit la sediul PLDM, iar discuțiile au durat mai bine de trei ore.
- "Suntem datori să facem coaliţia". Iurie Leancă anunţă detalii despre negocierile dintre partide
- Anunţul lui Marian Lupu cu privire la preşedinţii partidelor proeuropene care au acces în Parlament
- Liderii partidelor proeuropene vorbesc despre priorităţi şi spun când va fi creată Coaliţia de guvernare