Blocul de operaţii al Spitalului "Sfântul Arhanghel Mihail", RENOVAT şi dotat cu echipament medical modern
Pacienţii operaţi la Spitalul Clinic Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail" nu vor mai face complicaţii postoperatorii. În acelaşi timp, femeile cu patologii ginecologice vor fi tratate conform unei metode revoluţionare, aplicate în premieră în Moldova. Aceasta a devenit posibil după ce blocul de operaţii al instituiţiei a fost renovat şi dotat cu echipament medical performant.
Datorită echipamentului, chirurgii vor putea efectua doar intervenţii mini-invazive. Aceste condiţii vor permite implementarea noilor metode de tratament chirurgical a afecţiunilor abdominale şi ginecologice. Una dintre acestea este histeroscopia, o procedură care permite, concomitent identificarea unei tumori uterine şi înlăturarea acesteia.
"Vizualizăm cavitatea uterină cu un aparat foarte subţire, de vreo trei milimetri. Vedem uterul pe acest monitor, mărită de zeci de ori. Şi de exemplu, dacă depistăm o tumoare în uter atunci o extirpăm uşor, fără a fi nevoie să înlăturăm uterul", a declarat Valentin Mustea, şeful blocului de operaţii.
De asemenea, blocul de operaţii a fost dotat cu un sistem modern de ventilaţie. În aceste aceste condiţii, apariţia sau răspândirea infecţiilor este imposibilă.
"Noi pentru prima dată am instalat un sistem de ventilaţie care permite, concomitent, pătrunderea şi evacuarea aerului. Căci când sala de operaţie e aglomerată este greu de respirat. Şi atunci medicul nu are dureri de cap, nu ameţeşte, nu oboseşte", a spus directorul Spitalului "Sfântul Arhanghel Mihail", mihai Ciobanu.
Condiţiile moderne permit şi aplicarea telemedicinii. Aplicaţia oferă posibilitatea de a monitoriza, în regim online, intervenţiile.
"Noi putem să conectăm televizorul, ecranul şi să transmitem colegilor tot procesul de intervenţii din acest bloc. Ei vor putea prelua aceste informaţii în regim on-line şi să ne ofere consultaţii", a explicat Mihai Moldovanu, şeful Direcţiei Sănătate Chişinău.
Datorită echipamentelor performante, o operaţie va dura până la două ore, în loc de patru ore. Ca urmare, va creşte de două ori numărul intervenţiilor. În total, peste 5 000 de pacienţi vor beneficia, anual, de tratamente moderne.
"Această sală ne va uşura munca. Vom face operaţii în condiţii foarte sterile. Aparatele ne vor permite să facem uşor operaţii care până în prezent erau dificil de realizat", a specificat Vasile Maloghin, chirurg.
Renovarea blocului de operaţii a costat 14 milioane de lei. Cele mai multe investiţii au fost făcute din bugetul municipiului Chişinău.
Social
- Centrul Perinatal, închis pentru reparaţii. Unde vor fi internate femeile cu patologii ale sarcinii
- Mai multe spitale din ţară vor primi dispozitive medicale de înaltă performanță
- Spitalul "Sfântul Arhanghel Mihail" din Capitală, RENOVAT DIN TEMELII. Ce schimbări au fost făcute
- Bucurie pentru angajaţi şi pacienţi. Blocul alimentar de la Spitalul Clinic Republican a fost RENOVAT
- CUTREMUR PUTERNIC în Chișinău. Cât de pregătite sunt autoritățile în caz de dezastru (FOTOREPORT)
- Protecţie pentru medicii de la Spitalul Clinic Municipal Nr.1. Administraţia a angajat o firmă de pază