Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor propune elaborarea şi adoptarea unei noi Constituţii a ţării
Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor propune elaborarea şi adoptarea unei noi Constituţii a ţării. Potrivit concurentului electoral, actuala lege supremă nu oferă garanţii cetăţenilor, nu asigură o bună funcţionare a instituţiilor de stat şi nu contribuie la implementarea reformelor în justiţie. Despre asta a anunţat candidatul la fotoliul de deputat, Vladimir Voronin.
"Noua Constituţie trebuie să devină centrul de cristalizare al construirii sistemului puterii de stat. Aducerea în odine a tuturor ramurilor de stat şi a administrării lor, doar în aşa fel vom putea asigura o reformă a justiţiei despre care se vorbeşte foarte mulţi ani şi nu se face nimic şi nimeni nu ştie ce trebuie să facă. În noua Constituţie trebuie să fie consfinţite obligaţiile statului faţă de cetăţeni pe tot parcursul vieţii lor", a comunicat candidatul la funcţia de deputat din partea BECS, Vladimir Voronin.
Concurentul electoral susţine că pentru elaborarea şi adoptarea noii legi supreme a ţării va fi nevoie de un an. Vladimir Voronin a precizat că aceasta va fi una din sarcinile principale ale blocului. Politicianul a mai spus că alianţa între PCRM şi PSRM va exista şi după alegeri.
Constituţia Republicii Moldova a intrat în vigoare în data de 27 august 1994.