BMW M5: +60 de cai şi 4.1 secunde pentru 0-100 km/h
Tunerii germani de la AC Schnitzer au publicat imaginile şi datele tehnice oficiale ale propriului kit dedicat noului BMW M5. Denumit pompos şi tehnic AC Schnitzer F10M M5 ACS5 Sport, modelul vine cu performanţe mai bune decât cele ale versiunii de serie şi, normal, cu un look uşor modificat.
Cele mai interesante schimbări au loc sub capotă. Motorul lui M5 - un V8 TwinPower Turbo de 560 CP şi 680 Nm - a fost dus la 620 de cai şi 790 Nm. Performanţele cresc şi ele. Varianta tunată a lui M5 face acum 0-100 km/h în 4.1 secunde (cu 0.2 secunde mai rapid) şi ajunge la o viteză maximă de 305 CP. Pentru a sublinia modificările, cei de la AC Schnitzer şi-au montat propriul kit vizual sub capotă, astfel că motorul lui BMW M5 devine de acum un punct de interes pentru cei care vor vedea maşina pe viu.
Îmbunătăţirile tehnice au fost dublate de o suspensie care coboară garda la sol cu 2.5 centimetri. Trecând la nivelul vizual, jantele de 21 de inch, spoilerul frontal, cel posterior şi difuzorul din carbon îşi aduc aportul la reuşita stilistică a modelului. la interior au apărut tuşe bleu care potrivesc habitaclul în şablonul exteriorului.