BNM: Acţionarii BEM erau obligaţi să intervină, dacă au văzut că nu reacţionează Consiliul de Administraţie
Banca Naţională a Moldovei reacţionează la acuzaţiile apărute în presă, precum că Guvernul, dar şi alte instituţii ale statului, ar purta vina pentru problemele de la Banca de Economii. În acest context, Banca Centrală îşi exprimă regretul faţă de “încercările recente ale unor persoane de a plasa eşecurile Consiliului BEM şi acţionarilor acesteia în responsabilitatea altor instituţii”.
Potrivit unui comunicat al BNM, Banca Naţională a avertizat în repetate rânduri conducerea BEM despre situaţia creată, atenţionând Consiliul Băncii de Economii că instituţia raportează sistematic eronat situaţia sa financiară şi a sancţionat cu avertisment membrii Consiliului şi pe preşedintele BEM”. Dar fără rezultate.
“La 23 iunie 2011, BNM a transmis un raport detaliat către Consiliul Băncii de Economii (în care majoritatea o deţineau reprezentanţii Ministerului de Finanţe) în care a indicat în detaliu că banca a ascuns pierderi din credite de 172 milioane de lei. De asemenea, BNM a avertizat că alte credite în valoare de 634 milioane de lei pot genera pierderi suplimentare de 159 milioane de lei. În urma acelui raport, BNM a avertizat membrii Consiliului BEM şi pe preşedintele acesteia. La 11 noiembrie 2011, BNM a emis un alt raport către Consiliul Băncii de Economii, în care a indicat în detaliu că banca a ascuns pierderi din credite de 289 milioane de lei. De asemenea, BNM a atenţionat Consiliul că banca raportează sistematic eronat situaţia sa financiară, nu dezvăluie profilul de risc şi calitatea reală a activelor. În urma acestui raport, BNM a sancţionat cu avertisment membrii Consiliului Băncii de Economii şi pe preşedintele acesteia”, se precizează în acelaşi comunicat.
Potrivit Băncii Centrale, în ambele cazuri, Consiliul BEM era funcţional şi era obligat să reacţioneze prompt pentru remedierea situaţiei. Mai mult, conform Statutului Băncii de Economii "chestiunile ce ţin de competenţa altor organe de conducere a băncii pot fi examinate de Adunarea Generală a Acţionarilor". “Prin urmare, chiar dacă Consiliul Băncii de Economii nu a reacţionat la avertizările BNM, acţionarii băncii erau obligaţi să intervină pentru eliminarea neregulilor identificate”, punctează reprezentanţii BNM.
Publika.md aminteşte că, zilele trecute, consilierul PCRM Victor Gurău a prezentat o schemă, potrivit căreia de la Banca de Economii s-au furat peste 1,5 miliarde de lei. Aceasta, spune Gurău, s-a întâmplat după ce în fruntea Consiliului de Administraţie al BEM a fost numit omul lui Vlad Filat, Victor Bodiu. Ieri, Banca Naţională a cerut Consiliului BEM să rezolve urgent toate problemele financiare despre care s-a vorbit în ultimele zile, în special prin investigarea cazurilor de acordare în mod fraudulos a creditelor şi pedepsirea persoanelor vinovate.