Boboteaza este sărbătorită în satul Corlăteni, raionul Râşcani, timp de câteva zile
Locuitorii satului Corlăteni, raionul Râşcani, sărbătoresc Boboteaza mai multe zile. Potrivit tradiţiei, preotul, însoţit de copiii din localitate, umblă cu chiraleisa. Micuţii merg din casă în casă şi vestesc venirea preotului, iar gospodarii ies la poartă pentru a-i întâmpina.
Copiii intră în curte şi strigă chiraleisa, iar gazdele îi răsplătesc cu dulciuri, fructe, dar şi bani.
"Gazdele ne dau bomboane, biscuiţi, multe bunătăţi şi bani. Împreună cu fratele meu am făcut 800 de lei", a povestit un copil.
"Acesta este un obicei. Copii merg şi strigă şi preotul din urmă, iar oamenii ne întâmpină cu dragoste cu bucurie", a spus o persoană.
Preotul umblă prin sat de ajun, de Bobotează şi de Sfântul Ion.
"Copiilor le este greu să strige chiraleison şi au prescurtat puţin, din greacă înseamnă Doamne Miluieşte. Acum la Bobotează umblăm cu sfânta aghiazmă ca să mai stropim prin casele oamenilor, să fie mai blânzi, mai buni", a explicat păreotul din Corlăteni.
Boboteaza este sărbătorită timp de mai multe zile în Corlăteni pentru ca preotul să ajungă la toţi gospodarii din sat.