Boca Juniors a suferit prima înfrângere în Argentina, după 36 de victorii consecutive
Partidă plină de dramatism în Argentina! Boca Juniors a pierdut primul meci după 36 de partide consecutive fără înfrângere în Campionatul Argentinei.
Câştigătoarea turneului Apertura a cedat pe teren propriu în faţa formaţiei Independiente cu scorul de 4-5 în cea de-a cincea etapă din a doua parte a competiţiei.
Oaspeţii au deschis scorul după 40 de secunde de joc, prin Patricio Vidal, iar în minutul 6 Osmar Daniel Ferreira a făcut 2-0. Boca a redus din diferenţă peste 7 minute prin Rono, iar Farias a mărit din nou avantajul oaspeţilor în minutul 32.
Vedeta de la Boca Juniors, Juan Roman Riquelme a înscris pentru gazde până la pauză. La începutul reprizei secunde, Rono a egalat scorul, iar Ledesma a adus-o în avantaj pe Boca în minutul 75.
Finalul meciului a fost însă unul de coşmar pentru gazde. Farias a marcat încă două goluri pentru Independiente pe final de joc şi a adus victoria echipei sale în al cincelea minut de prelungiri.
Pentru Independiente a fost prima victorie în turneul Clausura, iar Boca Juniors a pierdut pentru prima dată după 36 de meciuri fără înfrângere.