Bodyguarzii se întrec la Ialta. La Campionatul agenţilor de pază va participa şi o echipă din Moldova
Au grijă de cei mai importanţi oameni ai lumii, iar indicaţiile lor sunt urmate, chiar şi de oficialii de rang înalt. Este vorba despre bodyguarzii, care în aceste zile vor trebui să demonstreze că sunt pregătiţi să lucreze în condiţii extreme în cadrul unui concurs mondial, care se desfăşoară în oraşul ucrainean, Ialta.
23 de echipe din 12 ţări ale lumii sunt aşteptate să participe la Campionatul Mondial al Bodyguarzilor, care se va desfăşura în aceste zile la Ialta. Competiţia va debuta cu probe ale şofatului în condiţii extreme. Concurenţii vor trebui să demonstreze că pot apăra persoanele importante la evenimentele publice. Ameninţări importante pentru gărzile de corp sunt şi intervenţiile reporterilor.
Agenţii de pază trebuie să limiteze politicos accesul jurnaliştilor, dar în acelaşi timp sunt obligaţi să prevină orice tentativă de atac asupra unei persoane importante. Atacatorii sunt dezarmaţi, imobilizaţi, iar bodyguarzii trebuie să aibă grijă ca persoana protejată să plece în siguranţă de la faţa locului.
"Dacă am ajuns să folosim forţa sau să facem uz de arme pentru a proteja persoanele pe care le apărăm, înseamnă că munca noastră nu a fost îndeplinită în proporţie de 80 la sută", explică participantul Andrei Rudcenko.
La Campionatul Mondial al bodyguarzilor va participa şi o echipă din Republica Moldova.
- Bodyguard-ul Rihannei, cu mâna pe sânii ei
- Filat pleacă la Ialta să se vadă cu Ianukovici și să viziteze locul unde a făcut serviciul militar
- Şase bodyguarzi moldoveni au ocupat locul întâi la proba "Evacuarea persoanelor protejate"
- Ultima etapă a Campionatul Mondial de Triathlon s-a desfăşurat în condiţii extreme