Boeing a efectuat primul zbor-test cu o aeronavă Dreamliner
Compania Boeing a efectuat primul zbor-test cu una dintre aeronavele sale Dreamliner, reţinute la sol în întreaga lume din cauza unor defecţiuni la baterie. Avionul a decolat şi a aterizat la baza proprie din Washington şi a efectuat o cursă de două ore, pentru a demonstra ca sistemul funcţionează normal.
Potrivit companiei, în zilele următoare vor fi efectuate alte teste şi demonstraţii la sol. Asta pentru ca propunerile de modificare a sistemului de baterii să fie acceptate, iar ulterior Boeing să reia zborurile cu aeronavele Dreamliner. După acest anunţ, acţiunile companiei au crescut cu 6 la sută la bursele americane.
Cele 50 de avioane de acest model au fost reţinute la sol din ianuarie, în urma a două incidente separate, în Statele Unite şi Japonia.