BOICOT în Parlament. Comuniștii și socialiștii au părăsit ședința plenului, în semn de protest
În cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului, comuniștii și socialiștii au părăsit ședința plenului, în semn de protest. S-a întâmplat după ce deputații BCS au cerut excluderea de pe ordinea de zi a a proiectului privind prelungirea stării de Urgență, însă propunerea nu a fost susținută de deputații PAS. Ca urmare, comunistul Constantin Starîş a anunţat că deputaţii BCS părăsesc sala de şedinţe.
"Guvernul Republicii Moldova nu a raportat niciodată pe marginea activităţii acestei comisii, pe marginea acţiunilor realizate pe perioada stării de urgenţă. Noi solicităm ieşirea imediată necondiţionată din stare de urgenţă, oprirea acestei stări de urgenţă şi revenirea la normalitate cu sarcina Parlamentului Republicii Moldova de a revizui toate deciziile abrobate de Comisia privind stării excepţionale. Solicităm astfel excluderea proiectului din ordinea de zi", a declarat Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului.
Amintim că starea de urgență în Republica Moldova ar putea fi prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie 2023. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean.
Citeşte şi: Starea de urgenţă în Republica Moldova ar putea fi PRELUNGITĂ din nou