Bonusuri pentru medicii români, care tratează pacienții de COVID-19: Personalul medical va primi lunar câte 500 de euro
Cadrele medicale din România vor primi bonus lunar de 500 de euro pentru efortul pe care îl depun ca să trateze bolnavii de COVID-19. Banii vor fi oferiţi pe toată perioada pandemiei.
Într-o videoconferință susținută la Cotroceni, Klaus Iohannis a anunțat că a cerut Guvernului să identifice fonduri europene pentru a acoperi aceste plăţi.
”Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medici și personalul medical, care lucrează cu pacienți COVID ar fi un bonus onorabil. Am vorbit cu premierul Orban, cu ministrul pentru Fonduri Europene. Am promisiuni că în foarte puțin timp vor veni cu soluții”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.
Criza provocată de coronavirus lasă amprente dure asupra României. Până joi au intrat în șomaj tehnic peste 860 de mii de cetățeni. Cei mai afectați de această situație provin din comerț, construcții și turism. 75 la sută dintre ei vor beneficia de sprijin din partea Guvernului, restul pot să se adreseze agențiilor județene pentru plăți și ajutoare sociale. Mai complicat este pentru alți 175 de mii de români care au rămas fără locuri de muncă.
România are confirmate aproape 3.200 de cazuri de îmbolnăvire și 116 decese. Doar în ultimele 24 de ore au fost depistați 445 de bolnavi de Covid-19, un record într-o singură zi în România. De asemenea, 267 de oameni s-au vindecat şi au fost externați. Autorităţile de la Bucureşti anunţă că abia spre 15 mai vor fi măsuri mai relaxate în ceea ce priveşte combaterea pandemiei de coronavirus.