Boris Johnson: Este un act nesăbuit de agresiune al lui Putin. Vom avea un pachet masiv de sancțiuni economice
Premierul britanic, Boris Johnson, a descris atacul Rusiei asupra Ucrainei ca fiind "o acțiune barbară" a lui Vladimir Putin, care "trebuie să se încheie cu un eșec".
Într-o declarație televizată, Boris Johnson a declarat că Putin a adus "un val de violență" în Ucraina, scrie digi24.ro.
Președintele Putin al Rusiei a declanșat război în Europa, după ce a atacat o țară în lipsa unei provocări.
"O vastă invazie este în curs de desfășurare pe uscat, pe calea aerului și pe mare.
Nu putem privi în altă parte. Ucraina - a doua cea mai mare țară din Europa - este una care de decenii se bucură de libertate și democrație. Nu putem permite ca libertatea să îi fie luată. Cele mai mari temeri ale noastre s-au adeverit și toate avertismentele privind o invazie rusă s-au dovedit a fi exacte", a spus Boris Johnson.
Marea Britanie a fost una dintre primele țări din Europa care a trimis arme defensive pentru a ajuta Ucraina, a spus Boris Johnson. El a adăugat că alți aliați au urmat acest exemplu și că Marea Britanie va face mai mult în zilele următoare, fără a oferi detalii.
"Astăzi, împreună cu aliații noștri, vom conveni asupra unui pachet masiv de sancțiuni economice concepute care să lovească economia Rusiei", a spus Boris Johnson.
Adresându-se direct ucrainenilor, Boris Johnson le-a spus: "Suntem cu voi, ne rugăm pentru voi și familiile voastre".
El le-a transmis că știe că flacăra libertății se va "aprinde din nou" în Ucraina: "Nu cred că dictatorul rus va supune sentimentul național al ucrainenilor".
Totodată, într-un mesaj adresat direct cetățenilor ruși, el le-a spus: "Nu pot să cred că aceste lucruri se fac în numele vostru sau că vă doriți un statut de paria pentru țara voastră".
"Desigur, vom face totul pentru a ne menține țara în siguranță", a declarat premierul britanic.
El a adăugat că Marea Britanie va lupta alături de aliații și prietenii din întreaga lume, oricât de mult va fi necesar, pentru a asigura restabilirea independenței și suveranității Ucrainei.
Acest "act de agresiune nesăbuită" este un atac la adresa democrației și libertății în Europa de Est și în întreaga lume, a continuat el. Această criză se referă la dreptul unei țări de a-și alege propriul viitor, acesta este un drept pe care Regatul Unit îl va apăra întotdeauna, a conchis premierul britanic.