Boris Johnson, luat la rost într-un spital din Londra de tatăl unui copil bolnav
Premierul britanic Boris Johnson a fost abordat miercuri, într-un spital din Londra, de tatăl unui copil bolnav, care i-a reproşat că îngrijirea de care a avut parte copilul său este inacceptabilă şi că serviciul naţional de sănătate a fost distrus, scrie agerpres.ro.
Johnson se afla într-o vizită la Whipps Cross University Hospital din estul Londrei, când Omar Salem i s-a plâns lui Johnson de îngrijirea de care a avut parte fiica sa de 7 ani în secţia de pediatrie după ce a fost tratată de departamentul de urgenţă.
Salem, care s-a descris pe Twitter drept un activist pentru Partidul Laburist de opoziţie, i s-a plâns lui Johnson de întârzierile repetate în secţia în care era internat copilul lui.
"Pur şi simplu este inacceptabil", i-a spus Salem lui Johnson, care asculta impasibil. "Nu există suficient personal în această secţie", a adăugat el.
"Serviciul naţional de sănătate a fost distrus şi acum veniţi aici pentru o oportunitate de presă", a mai spus Salem.
Într-o postare pe Twitter, Salem a elogiat îngrijirea de urgenţă de care a beneficiat fiica sa, dar a spus că fetiţa a aşteptat să vadă un medic timp de mai multe ore când a fost transferată în secţie.
- Un mort şi trei răniţi, în urma unui ACCIDENT GRAV la Rezina. Cum s-a întâmplat tragedia
- Reghina Apostolova, în stare GRAVĂ la spital. A făcut accident vascular cerebral
- Reghina Apostolova, păzită la spital de ofiţerii CNA (FOTO)
- La fiecare o oră și jumătate, în Moldova, un om moare din cauza accidentului vascular cerebral