Boris Johnson, noul premier al Marii Britanii
Embed:
Boris Johnson a fost ales lider al Partidului Conservator, aflat la guvernare, şi va deveni prmierul Marii Britanii, funcţie deţinută până în prezent de Theresa May.
Theresa May l-a felicitat pe Johnson, printr-un mesaj postat pe Twitter, pentru că a devenit lierul conservatorilor și transmite că vor lucra împreună pentru Brexit.
Doi miniştri din Guvernul de la Londra au demisionat în semn de protest.
Boris Johnson va ţine primul discurs în calitate de prim-ministru miercuri, la Palatul Buckingham.
- Boris Johnson vrea să propună Uniunii Europene un acord de comerţ liber post-Brexit
- Boris Johnson promite că va negocia un acord comercial post-Brexit cu SUA imediat ce va deveni premier
- Boris Johnson a fost desemnat oficial prim-ministru de regina Elisabeta a II-a
- Boris Johnson: Marea Britanie va ieşi din UE la 31 octombrie fără condiţii