Borussia Dortmund a umilit cu 6-1 echipa Johor Southern Tigers într-un amical
Borussia Dortmund se distrează cu adversarii în turneul amical din Asia. Echipa germană a obţinut o nouă victorie la scor, de această dată în faţa lui Johor Southern Tigers din Malaezia.
După ce a învins cu 6-0 echipa Kawasaki Frontale, Borussia Dortmund a mai făcut o victimă în turneul amical din Asia. Echipa pregătită de Thomas Tuchel a marcat trei goluri în 11 minute în prima repriză cu Johor Southern Tigers, care este campioana Malaeziei. Pentru Borussia au marcat Gundogan, Aubameyang şi Kampl.
Până la pauză, Johor Southern Tigers au redus din diferenţă, însă Borussia a mai marcat de trei ori în repriza secundă. În ultimele 15 minute ale partidei, germanii au marcat prin Kagawa, Dudziak şi Reus, stabilind scorul final de 6-1.
Pentru Borussia urmează partidele amicale cu Bochum, Luzern şi finalista Ligii Campionilor, Juventus Torino. Primul meci oficial al echipei germane va avea loc pe 9 august, împotriva formației FC Chemnitzer, în primul tur al Cupei Germaniei.
În prima etapă din Bundesliga, Borussia Dortmund va întâlni pe teren propriu Borussia Monchengladbach, pe 15 august.