Boston Bruins a învins Saint Louis Blues în Liga Profesionistă Nord-Americană de Hochei
Campioana en-titre din NHL, Boston Bruins, a bifat o nouă victorie în Liga Profesionistă Nod-Americană de Hochei. De data aceasta, urşii s-au impus cu 4-2 pe gheaţa celor de la Saint Louis Blues. Cinci dintre cele 6 goluri au fost reuşite în prima repriză.
Gazdele au deschis scorul după 3 minute de joc, prin Brad Marchand, care a furat pucul unui adversar şi a punctat lejer. Oaspeţii şi-au dublat avantajul prin Milan Lucic. A urmat apoi revenirea gazdelor, mai întâi Chris Stewat, iar mai apoi Ryan Reaves au anulat avantajul luat de Boston. Până la finalul partidei Bruins a mai punctat de două ori.
Chris Kelly a fost servit ideal de Milan Lucic şi nu a avut emoţii în faţa portarului de la Blues, Brian Eliott, pentru ca în ultima perioadă, omul care a deschis scorul, Brad Marchand, să şi închidă tabela la 4-2 pentru Boston.
În urma victoriei, Bruins îşi păstrează poziţia secundă în Conferinţa de Est din NHL, în timp ce revelaţia acestei stagiuni, Saint Louis Blues, cade pe 3 în Conferinţa de Vest, dar îşi menţine intacte şansele de a ajunge în play-off-ul întrecerii.