Botafogo a încheiat la egalitate meciul cu Corinthians
Seedorf a marcat două goluri pentru Botafogo în etapa a 26-a din prima ligă a campionatului Braziliei contra formaţiei Corinthians, meci încheiat la egalitate, scor 2-2.
Olandezul a deschis scorul în minutul şase, însă oaspeţii au întors rezultatul în doar 5 minute. Fostul atacant al lui Bayern Munchen, Paulo Guerrero a egalat, iar Douglas a făcut 2-1 din penalty. Cu un sfert de oră înainte de încheierea partidei, Seedorf a luat o acţiune pe cont propriu şi a înscris din interiorul careului, stabilind scorul final.
După 26 de meciuri, Botafogo ocupă locul 6, cu 40 de puncte, în timp ce Corinthians are cu patru puncte mai puţine şi este pe locul opt. Într-un alt meci, echipa lui Ronaldinho, Atletico Mineiro a terminat la egalitate meciul cu Gremio, scor 0-0 şi a permis liderului Fluminense să se distanţeze la patru puncte.