BOXA ANSA pentru petiții, în magazinele din țară. Consumatorii pot scrie plângere direct de unde au fost trași pe sfoară
Cei care cumpără produse alterate, pot depune o plângere către ANSA chiar în magazinul unde au fost traşi pe sfoară. Acest lucru este posibil deja în 20 de marketuri din ţară, unde Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a instalat boxe pentru petiţii. Iniţiativa a fost salutată de cumpărători, dar şi de cei care vând. Ultimii spun că, în acest mod, vor evalua părerea consumatorilor faţă de serviciul pe care-l oferă.
Una dintre primele boxe a fost instalată la intrarea într-un market din sectorul Botanica al Capitalei. Tot aici, cumpărătorul poate găsi modele de petiţii pe care nu trebuie decât să le completeze, şi să ataşeze o dovadă, atunci când depistează că a achiziţionat un produs neconform.
"Ca dovadă este relaţia reciproca asta este bonul de plată facture fiscal, ce atesta procurarea produsului anume din această unitate de comerţ", a declarat Sergiu Sârghi, şef de direcţie, ANSA.
Deocamdată, asemenea boxe au fost instalate în 20 de magazine din ţară, dintre care şase doar în municipiul Chişinău. Cutiile au fost sigilate, iar un inspector ANSA va avea grijă să le golească odată pe săptămână, să le analizeze şi să ofere un răspuns petiţionarului.
"Confrom legislației în vigoare petiționarul este obligat să fie informat în termen de 30 de zile. Daca cazul necesită o investigație mai amplă, sau examen de laborator mai sofisticat, atunci inspectorul are dreptul să prelungeasca termenul de examinare a petiției", a menționat Sergiu Sârghi, şef de direcţie, ANSA.
Boxa nu a speriat administraţia magazinului. Ba mai mult, aceasta a salutat iniţiativa Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi spune că, de acum înainte, îşi vor crea politici în funcţie de petiţiile consumatorilor.
"Nouă singuri ne este interesantă părerea consumatorului și cu agenția dată noi vom putea aprecia nivelul nostru de lucru pe care îl avem la moment", a spus Dumitru Demerje, director.
Şi cumprătorii speră că boxele îi va responsabiliza pe managerii marketurilor. Oamenii spun că nu vor ezita să depună plîngeri atunci când vor fi traşi pe sfoară.
"E o părere ok. Decât să mergi pe undeva să scrii, e o faptă bună. Sigur că apelez pentru că e banul tău, e munca ta. "
"Foarte bună părere, demult trebuia sa fie instalată. "
" Această boxă va arăta calitatea produselor din magazine, iar managerii acestora vor avea grijă să ofere doar produse proaspete, pentru a evita intoxicaţiile."
ANSA îndeamnă cumpărătorii să plaseze petiţii în boxe atunci când cumpără produse neconforme care au termenul de valabilitate mai mare decât o săptămână. În cazul produselor uşor perisabile, cum ar fi laptele, consumatorii sunt îndemnaţi să depună petiţia prin intermediul aplicaţiei viber la numărul 067 067 544.
- Apicultorii din ţară, AVERTIZAŢI să-şi ducă albinele cât mai departe de plantaţii, ca să nu piară din cauza substanţelor chimice
- A reținut hoțul! Cum a identificat câinele Poliției de Frontieră, Țeia, suspectul care a furat dintr-un magazin din satul Tudora
- DEZGUSTĂTOR! Un tânăr a găsit un şoarece mort într-o pâine cumpărată dintr-un magazin din Capitală (FOTO)