Boxerii moldoveni încep campania de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro
Boxerii moldoveni încep campania de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Lotul naţional de box s-a deplasat în Turcia la primul turneu de calificare. Antrenorul acestuia, Petru Caduc, speră ca cel puţin un sportiv moldovean să-şi asigure calificarea la Olimpiadă după acest turneu.
Moldova va fi reprezentată la competiţia de calificare din Turcia de 9 boxeri şi 2 pugiliste. Turneul masculin se va desfăşura în 10 categorii de greutate și va oferi în total 30 de bilete pentru Olimpiadă, în timp ce competiţia feminină se va disputa la doar trei categorii de greutate.
Pentru a se califica la Olimpiadă boxerii moldoveni trebuie să se claseze cel puţin pe locul trei.
"Sperăm pentru că suntem într-o formă foarte bună, credem că se poate de obţinut măcar cotă de participare la Olimpiadă", a spus boxerul Veaceslav Gojan.
"Acum obiectivul principal este să ne calificăm la Olimpiadă și s-o facem anume la acest turneu din Turcia. Dacă vom reuşit, atunci ne va fi mai uşor şi vom putea să ne concetrăm pe pregătirile propriu-zise pentru Jocurile Olimpice", a spus boxerul Dumitru Galagoţ.
Antrenorul lotului naţional, Petru Caduc, speră ca la competiţia de la Samsun cel puţin un boxer să-şi asigure calificarea la Olimpiadă.
"Plecăm cu entuziasm şi cu dorinţa de a obţine cel puţin o calificare anume la acest turneu. La această competiţie va fi mai greu, deoarece mulţi sportivi vor lupta pentru trei cote de participare. Va fi o luptă aprigă, deoarece vor participa liderii din mai multe ţări", a spus Caduc.
Sportivii care nu vor reuşi calificarea după turneul din Turcia, vor mai avea posibitatea să lupte pentru dreptul de a participa la Jocurile Olimpice în cadrul competiţiei din Azerbaidjan, ce va avea loc în luna iunie. Acolo, pugiliştii vor trebui să se claseze printre primii cinci boxeri în fiecare categorie pentru a ajunge, totuși, la Rio de Janeiro.
"Mai mult sper la calificări la turneul Mondial, ce va avea loc în Azerbaidjan.Din experienţa mea, de când pregătesc boxerii pentru Jocurile Olimpice mereu ne calificăm pe ultima sută de metri", a spus antrenorul lotului naţional de box, Petru Caduc.
Pugiliștii moldoveni au fost prezenți la toate edițiile Jocurilor Olimpice, începând cu anul 1996. Vitalie Grușac în 2000 și Veaceslav Gojan în 2008 au obținut cele mai mari performanţe, câştigând medalii de bronz.
- Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv CONDAMNĂ acţiunile boxerilor moldoveni din regiunea transnistreană
- Reforme în boxul mondial. Pugiliştii profesionişti ar putea să participe la Jocurile Olimpice
- Este oficial! O echipă de refugiați va participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro
- Calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro, următorul obiectiv al luptătorilor moldoveni
- Halterofilii moldoveni se pregătesc de Campionatul European. Lotul va fi reprezentat de patru sportivi
- Preşedintele Federaţiei de Lupte din Moldova şi-ar putea părăsi postul. CONDIŢIA DEMISIEI