Boxerul american Floyd Mayweather a fost condamnat la 90 de zile de închisoare
Mayweather şochează comunitatea sportivă din SUA! Pugilistul de 34 de ani a fost condamnat la 90 de zile de închisoare după ce şi-a boxat nevasta, a încercat să-i fure un telefon mobil şi a pledat vinovat într-un act de violenţa la adresa unui agent de securitate.
Justiţia americană a mai decis ca sportivul sa fie amendat cu 2.500 de dolari şi să efectueze 100 de ore de muncă în folosul comunităţii.
În septembrie 2010, Mayweather a fost arestat, sub acuzaţia de furt şi violenţă domestică. Fosta sa soţie, Josie Harris, a depus o plângere împotriva pugilistului, potrivit căreia Mayweather ar fi lovit-o şi i-ar fi furat telefonul mobil. În plus, Mayweather a fost judecat şi pentru violenţă la adresa unui agent de securitate.
Floyd Mayweather, în vârstă de 33 de ani, neînvins în 42 de meciuri, a mai avut probleme cu legea. În iulie 2005 el a fost acuzat tot de Josie Harris. Cei doi s-au despărţit în luna mai 2010, după şapte ani de căsnicie.