Boxerul moldovean Vasile Belous se antrenează individual, în aer liber, în satul de baştină
Experimentatul boxer moldovean Vasile Belous se antrenează individual acasă, în satul Unguri, raionul Ocnița. Revenit după accidentarea la mână, care l-a ţinut departe de activităţile sportive timp de 7 luni, pugilistul de 31 de ani aleargă, practică lupta cu adversar imaginar și face alte exerciții fizice ușoare. Dar abia așteaptă să se întoarcă în sala sportivă din Grimăncăuți, care va fi deschisă odată cu relaxarea restricțiilor impuse pe timp de pandemie.
Deși antrenorul lotului național de seniori este Igor Untilă, Vasile Belous rămâne loial primului său antrenor, Petru Caduc.
"Cred că, dacă mă calific la Jocurile Olimpice, antrenorul meu va merge cu mine. Sper să fie așa. M-am antrenat la acest om toată viața. Am nevoie de susținerea sa dinaintea luptei. Respectiv, trebuie să fie prezent antrenorul care te-a pregătit. Niciodată nu am plecat la competiții cu un alt antrenor", a declarat Vasile Belous.
Igor Untilă nu se opune deciziei lui Vasile Belous de a se antrena la Petru Caduc și spune că lotul național are "ușile deschise" pentru toți boxerii din Grimăncăuți.
"Noi pe nimeni nu am respins. Nu știu de unde s-au luat zvonurile astea că nu-i acceptăm. Toți sportivii sunt bineveniți în lot pentru a se pregăti, ca să devenim cei mai tari și să putem reprezenta țara, nu clubul sau localitatea. Îl cunoaștem toți pe Vasile Belous. E un sportiv de top. Unul dintre primii care a făcut performanță. Are și experiența pe care mulți sportivi nu o au", a precizat Igor Untilă, antrenor lotul național de seniori, Republica Moldova.
Obiectivul lui Vasile Belous este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor. Totuși, boxerul încă nu a decis în ce categorie de greutate va concura la următoarele turnee.
"Am adăugat câteva kilograme, dar de când am început antrenamentele, am mai slăbit. Nu știu ce să fac și în ce categorie voi concura – în cea de 65 sau în cea de 75 de kilograme", a explicat Belous.
Campionatul Republicii Moldova de box este programat pentru noiembrie, turneul european de calificare pentru Jocurile Olimpice se va desfășura în februarie 2021, iar cel mondial - în luna mai a anului viitor.
Vasile Belous este unul dintre cei mai galonaţi boxeri moldoveni. El are în palmares o medalie de bronz, cucerită la Campionatele Europene din 2017, a participat la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 şi este multiplu campion naţional.