Brazi artificiali

• brazii artificiali care se găsesc de cumpărat la noi sunt făcuţi, în general, din PVC (policlorură de vinil), un material plastic obţinut din petrol; fabricarea lor implică un mare consum de energie şi dispersarea în mediu a unor substanţe poluante toxice.
• deşi producătorii şi comercianţii încearcă să ne bage în cap ideea că, dacă ţi-ai luat un astfel de brad, o să-l ai toata viaţa şi eventual o să-l şi laşi moştenire urmaşilor, cercetările arată că, de fapt, aceşti brazi ajung şi ei la gunoi după câţiva ani de utilizare.
• brazii artificiali nu sunt biodegradabili (spre deosebire de cei naturali) şi nici nu sunt reciclaţi sistematic
• plasticul din care sunt făcuţi îmbătrâneşte şi se degradează, răspândind fragmente minuscule de PVC prin casă.
• cei mai mulţi astfel de brazi sunt produşi in China. Brazii artificiali din China conţin foarte adesea plumb, folosit pentru stabilizarea PVC-ului, dar care, în unele cazuri (rare, dar nefericite) poate constitui un pericol real pentru locuitorii casei, mai ales pentru copii.

Brazii naturali tăiaţi

• aceştia reprezintă o resursă naturală regenerabilă. 
• câtă vreme creşte, un brad natural absoarbe dioxid de carbon din atmosferă şi produce oxigen, deci e folositor.
• odată tăiat, elibereaza înapoi în atmosferă dioxidul de carbon, pe măsura ce se descompune (sau dacă este ars). dacă e ars, cel puţin a folosit la ceva – a dat căldură.
• dacă e lăsat să se descompună, substanţele organice din el se întorc în pământ şi îl îmbogăţesc cu nutrienţi, ajutând la creşterea altor plante care vor consuma dioxid de carbon şi vor produce oxigen – deci, în final, se dovedeşte a fi folositor. În ţările mai înaintate din punct de vedere al protecţiei mediului – să sperăm ca, în curând, şi la noi – există programe de reciclare a brazilor naturali, dupa ce îşi îndeplinesc menirea festivă.
• pe cât posibil, e bine şi ecologic să cumpăram un brăduţ adus de la o distanţa cât mai mică – pentru a micşora costul ambiental al transportului – şi, desigur, provenit dintr-o pepinieră sau o exploatare controlată, pentru că acolo, pe măsură ce se taie, se replantează, ca să fie şi la anul.

Concluzie: un brad natural tăiat ar fi o opţiune mai verde decât unul artificial.

Bradul în ghiveci

Teoretic, sună perfect, dar, la o analiză mai atentă, există câteva probleme:

• aceşti brăduţi, la noi, sunt, în general, scumpi (prohibitiv de scumpi pentru punga multor români, ăsta-i adevărul)
• sunt foarte pretenţioşi: trebuie ţinuţi într-o încăpere nu prea caldă, nu prea uscată, bine aerisită, nu prea aproape de sobă/calorifer ş.a. – pe scurt, condiţiile din casele noastre (şi mai ales din apartamentele de bloc) diferă mult de cele în care au fost ei crescuţi şi nu le priesc întotdeauna. (Dacă citeşti un articol ca acesta, ajungi la concluzia că, decât să-ţi iei un braduţ în ghiveci, mai bine îţi iei o pisică sau un câine, că-s mai uşor de crescut). Iar dacă aţi dădăcit toată iarna un astfel de brăduţ şi aţi reuşit să ajungeţi cu el viu şi nevătămat în primăvară, trebuie să vă ocupaţi de plantat, ceea ce e uşor de zis, dar nu şi de făcut. Pentru locuitorii oraşelor mai mari, chiar poate fi o bătaie de cap să găsească un loc potrivit pentru a planta copăcelul.
• mulţi dintre braduţii în ghivece sunt importaţi, aduşi la noi de hăt-departe – nu prea ecologic, la urma-urmei.

Pe aici, pe colo, mai apare în peisaj şi câte o firmă care închiriaza brazi în ghiveci, dar, până când ajungi să-i dai înapoi spre a fi replantaţi, problemele sunt aceleaşi: preţul ridicat şi sensibilitatea la condiţiile de interior.