Brad Pitt va juca în thrillerul de acţiune "Bullet Train", noul film al regizorului David Leitch
Actorul american Brad Pitt va juca în thrillerul de acţiune "Bullet Train" al regizorului David Leitch, un specialist al acestui gen cinematografic şi care a regizat lungmetrajul "Deadpool 2", transmite agerpres.ro.
Filmul, care va fi produs de studioul Sony Pictures, îl va avea ca scenarist pe Zak Olkewicz, cunoscut pentru scenariile unor filme de succes precum "Atomic Blonde", "Deadpool 2" şi "Hobbs and Shaw", cel din urmă fiind un spin-off desprins din universul francizei "Fast and Furious".
"Bullet Train" este o adaptare a cărţii "Maria Beetle", scrisă de japonezul Kotaro Isaka. Cartea prezintă cinci asasini care descoperă că trebuie să-şi îndeplinească misiunile în trenul de mare viteză cu care călătoresc.
Brad Pitt, care a putut fi văzut anul trecut în filmul SF "Ad Astra", şi-a analizat cu calm ofertele de lucru după ce a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar graţie interpretării sale din "Once Upon a Time in Hollywood", în care a jucat rolul unui cascador.
El va juca, de asemenea, în lungmetrajul "Babylon", în regia lui Damien Chazelle, ale cărui filmări au fost amânate pentru anul 2021.
Studioul Sony speră să poată să înceapă filmările de la "Bullet Train" spre sfârşitul acestui an.
Proiectul îl are ca producător pe Antoine Fuqua, un alt specialist al filmelor de acţiune şi cunoscut pentru regia unor pelicule precum "Training Day", "The Equalize" şi "The Magnificent Seven".
David Leitch şi partenerul său de regie, Chad Stahelski, sunt experţi în arte marţiale şi au făcut primii paşi în industria cinematografică ca "dubluri" ale actorului Keanu Reeves în saga "The Matrix".