Braghiș recunoaște: Problema limbii române a fost mereu exploatată murdar de politicieni. Și eu am făcut la fel
Politicile de studiere a limbii române de către alolingvi nu au fost promovate insistent și constant de către autoritățile de la Chișinău. De acestă părere sunt invitații Nataliei Morari, participanți la emisiunea Fabrika.
Fostul prim-ministru Dumitru Braghiș consideră că problema studierii limbii române de către alolingvi nu a fost luată, niciodată, în serios de către autorități. Ex-premierul recunoaște că și el, la rândul său, a promis de nenumărate ori că o va rezolva, dar nu a fost decât declarații politice.
”Așa cum acolo, în Găgăuzia, nu se acordă atenție limbii române, nici la centru nu se acordă atenție. Această problemă a fost exploatată în mod murdar de politicieni, dar atitudinea lor față de problemă în sine nu s-a schimbat. Și eu am exploatat-o la rândul meu. De ce nu?”, s-a întrebat Dumitru Braghiș.
Ministrul Educației, Mihail Șleahtițchi, crede că politicienii nu au luat în serios problema pentru că „au pornit, probabil, de la premiza că Republica Moldova este un spațiu politic special și este posibil să cochetezi cu anumite chestiuni fără a le soluționa”.
Analistul politic Igor Boțan afirmă că problema lingvistică în Moldova este una moștenită.
”Problema este veche, moștenită, iar Chişinăul nu a dedicat timp şi efort pentru a o soluţiona”, spune Igor Boțan.
”Și domnul Braghiș a exploatat-o, și alți politicieni, dar nimeni nu a tratat-o serios. Sunt sigur că dacă va fi aprobată o programă specială de studiere a limbii vor fi înregistrate și rezultate pozitive. Trebuie create toate condiţiile pentru ca elevii să înveţe limba română. Conducerea Găgăuziei trebuie să lucreze cu părinţii, elevii şi profesorii”, este de părere fostul ambasador în Turcia, Fiodor Angheli.
Problema studierii limbii române a fost reluată după ce bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a luat decizia de a elibera pentru absolvenţii care au luat note joase la examenul de BAC, la română, un model propriu al diplomei de Bacalaureat.
Astăzi, Formuzal s-a întâlnit cu primul-ministru Vlad Filat. În urma discuțiilor cei doi au decis că liceenii care nu au suţinut examenele de BAC la limba română vor putea să-şi continue studiile nu doar în şcolile profesionale, dar şi în colegii. După absolvirea colegiului, tinerii vor putea susţine examenul la limba română, ceea ce le va da posibilitatea să-şi continue studiile în instituţiile universitare.
- Analiștii despre scrisorile înapoiate de Formuzal fără a le citi: Juridic a procedat corect, politic este o păpușărie
- Formuzal se întâlnește cu Filat: Vom găsi un compromis rezonabil
- Ce va discuta Filat cu Formuzal
- Filat şi Formuzal au bătut palma: Absolvenţii găgăuzi îşi vor face studiile în şcoli profesionale şi colegii
- Problema BAC-ului la română din Găgăuzia a pus în pericol echilibrul lingvistic din ţară