Brandul "Wine of Moldova" a fost prezentat la expoziţia internaţională "ProWein" de la Dusseldorf
Vinurile moldoveneşti vor fi promovate pe pieţele externe sub brandul naţional unic "Wine of Moldova". Această marcă a fost prezentată în premieră la una din cele mai mari expoziţii internaţionale de băuturi alcoolice "ProWein", care s-a desfăşurat la Dusseldorf.
Brandul "Wine of Moldova" va putea fi utilizat doar de către producătorii autorizaţi. El va fi eliberat din toamna acestui an.
"Am urmărit reacţia partenerilor străini, care au vizitat standul nostru la expoziţia "ProWein" din Dusseldorf. Toţi au remarcat faptul că Moldova s-a schimbat esenţial. Sarcina noastră este să investim în acest brand naţional unic "Wine of Moldova", în calitatea vinurilor, pentru a spori exporturile atât cantitativ, cât şi ca valoare", a declarat directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu.
După aplicarea brandului naţional unic, pieţele-ţintă pentru producţia vinicolă moldovenească vor fi Polonia, Cehia, Slovacia şi România. De asemenea, vor fi promovate exporturile în SUA şi China. Producătorii autohtoni susţin această iniţiativă.
"Acest brand a unit companiile. Era cazul să ne promovăm sub acelaşi brand. Este ceva asemănător cu "Barza Albă", cum a fost pe timpuri. Numai că ne dorim să nu pierdem din calitatea şi demnitatea pe care le avem", managerul unui combinat de vinuri Neli Sonic.
Consumatorii spun că producătorii de vinuri ar trebui să asigure, în primul rând, calitate. Iată ce spun aceştia:
"Eu cred că consumatorul îşi formează singur opinia despre vin, dar nu se uită ce este indicat pe sticlă. Nu contează dacă este sau nu brand".
"Cred că va stimula promovarea vinurilor noastre în Europa".
"Importat este ca vinul să fie calitativ. Nu trebuie tolerată dorinţa majorităţii producătorilor, care lucrează pentru cantitate şi uită de calitate".
Pentru promovarea brandului naţional unic "Wine of Moldova", Oficiului Naţional al Viei şi Vinului a creat un fond special. Anul acesta, el va constitui 35 de milioane de lei.