Brazilia a devenit prima echipă calificată în finala Cupei Confederaţiilor
Gazda Cupei Confederaţiilor, Brazilia s-a calificat cu emoţii în finala competiţiei, după ce a trecut de Uruguay cu 2-1. Diego Forlan a avut ocazia să marcheze primul gol deja în minutul 14, din penalty, însă lovitura sa a fost parată de portarul Julio Cesar.
Scorul a fost deschis în minutul 40, de Fred, care a ajuns la trei reuşite la Cupa Confederaţiilor. Imediat după pauză, Edinson Cavani a reuşit egalarea pentru Uruguay, iar meciui s-a decis abia în ultimele minute. Paulinho a marcat golul victoriei şi a stabilit scorul final în minutul 86.
"Ca să anticipez criticile din partea fanilor, vreau să ve reamintesc că echipă este în proces de formare. În aceste condiţii, doar rezultatul contează", a declarat selecţionerul Braziliei, Luiz Felipe Scolari.
Meciul de la Belo Horizonte a fost însoţit de noi proteste anti-guvernamentale şi violenţe, care au continuat şi după încheierea partidei. Pe străzile oraşului au avut loc acte de vandalism, iar mai multe persoane au fost arestate.