Brazilianul Fernando Henrique Quintela a semnat cu Zimbru
Embed:
Zimbru Chişinău a reuşit un transfer de lux. "Galben-verzii" l-au achiziţionat pe atacantul italian de origine braziliană, Fernando Henrique Quintela.
Jucătorul a semnat cu Zimbru un contract valabil pe un an şi jumătate. Atacantul a mai jucat în carieră la formaţia franceză, Le Mans, gruparea din Israel, Bnei Sakhnin, dar şi la mai multe cluburi braziliene. Fernando Henrique Quintela, în vârstă de 23 de ani, este al treilea jucător transferat de Zimbru în această iarnă, după mijlocaşul Alexandru Vremea şi fundaşul Iulian Erhan.
Echipa din Capitală va pleca miercuri într-un cantonament de două săptămâni în Turcia.