Brazilianul Neymar, principala ţintă în fotbalul european. Acesta ar putea juca la Real Madrid
Brazilianul Marcelo, fundaşul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, a afirmat că starul echipei Paris Saint-Germain, compatriotul său Neymar, "s-ar integra" perfect în cadrul clubului madrilen, precizând că este convins că cel mai scump jucător al lumii "va evolua" într-o zi la câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Ligii Campionilor, scrie agerpres.ro.
"Este un mare jucător, iar marii jucători, după părerea mea, trebuie să joace la Real Madrid. Eu cred că Neymar va juca într-o zi la Real Madrid", a declarat Marcelo într-un interviu difuzat duminică de postul Esporte Interativo, cu trei zile înaintea meciului dintre Real Madrid şi PSG, din optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Starul lui PSG "s-ar integra perfect la echipa antrenată de Zinedine Zidane", a precizat Marcelo, care continuă să alimenteze zvonurile privind interesul clubului Real Madrid pentru jucătorul în vârstă de 26 de ani, transferat de la Barcelona la PSG pentru suma de 222 milioane euro în vara trecută.
Întrebat, la rândul său, în legătură cu aceste zvonuri legate de un transfer, pe care presa spaniolă le abordează în ultimele zile, căpitanul lui Neymar la PSG, Thiago Silva, a preferat să dea răspunsuri evazive pentru postul Canal+: "Nu ştiu, nu pot vorbi pentru el. Presa scoate adesea subiecte care nu sunt adevărate, iar uneori lucruri care sunt adevărate. Dar aici nu pot spune, sper ca Neymar să poată rămâne cu noi, el mai are multe lucruri de făcut aici", a precizat fundaşul central.
"El nu va fi sută la sută cu noi în sezonul viitor, ci 2.000 la sută", a transmis, la rândul său, preşedintele clubului parizian, Nasser Al-Khelaifi, în urmă cu câteva zile.