Breivik, în faţa justiţiei: Nu recunosc autoritatea instanţei
La Oslo, a început procesul extremistului norvegian, Anders Breivik, care a ucis 77 de persoane în vara anului trecut. După ce a intrat în sala de judecată Breivik a salutat familiile victimelor şi supravieţuitorilor cu un gest al extremei dreapte - braţul drept întins şi pumnul strâns.
Chiar la începutul şedinţei de judecată, Breivik a subliniat că nu recunoşte autoritatea instanţei, deoarece aceasta este dependentă de partidele politice care sprijină multiculturalismul.
"Nu vă recunosc legitimitatea, deoarece aţi primit mandatele de la formaţiunile politice care susţin multiculturalismul", a spus acesta.
Procesul lui Breivik ar putea dura chiar şi 10 săptămâni, întrucât doar atacatorul ar putea fi audiat timp de aproximativ şapte zile. Avocaţii ucigaşului spun că Breivik va pleda nevinovat în instanţă şi va cere să fie achitat, pentru că ar fi acţionat în legitimă apărare. Unul dintre psihiatrii instanţei, care l-a evaluat pe Breivik, a spus că acesta a comparat timpul petrecut în detenţie cu vremea copilăriei. Potrivit presei internaţionale, procesul urmează să se încheie pe 22 iunie, iar verdictul final va fi dat până la împlinirea unui an de la evenimentele tragice de pe 22 iulie.
- Unul dintre judecătorii care examinează cazul lui Anders Breivik, RECUZAT
- Breivik vrea pedeapsă cu moartea sau achitare, numai nu 21 de ani de închisoare
- Anders Breivik a povestit cu lux de amănunte cum şi-a ucis fiecare victimă
- Protest muzical anti-Breivik. Mii de norvegieni vor manifesta astăzi la Oslo