BREXIT ADUCE CONFLICTE: 1.000 de poliţişti, gata de mobilizare în Irlanda de Nord
Aproximativ o mie de poliţişti britanici vor începe pregătirile pentru a fi mobilizaţi în Irlanda de Nord după Brexit, în cazul în care ieşirea Marii Britanii din UE se va face în lipsa unui acord. Agenţii provin din Scoţia şi Anglia.
În lipsa unui acord, după Brexit, graniţa dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord va fi frontieră externă a Uniunii Europene, ceea ce presupune control al paşapoartelor şi punct vamal.
În aceste condiţii, nu e exclusă apariţia unor tensiuni şi chiar izbucnirea unor conflicte. Acordul de pace din Irlanda de Nord, după zeci de ani de război de gherilă împotriva autorităţilor britanice, prevede tocmai lipsa unei frontiere fizice.
Apartenenţa Irlandei şi a Marii Britanii la Uniunea Europeană rezolvase această problemă, care revine acum în discuţie. Brexitul va avea loc la sfârşitul lunii martie.