Brexitul se va produce pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT, indiferent dacă Big Ben va bate sau nu. Din acel moment, Regatul Unit va fi juridic în afara Uniunii Europene, dar s-ar putea să nu se simtă cu mult diferit faţă de viaţa în interiorul clubului întrucât se va afla într-o perioadă de tranziţie până la finalul anului. Cotidianul britanic The Telegraph prezintă pe scurt cum va funcţiona această "perioadă de implementare", aşa cum o numeşte oficial guvernul de la Londra, scrie agerpres.ro.

Perioada de tranziţie a fost convenită iniţială în ipoteza că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019, urmând să dureze 21 de luni, până la finalul lui decembrie 2020.

Acordul de retragere stipulează că Regatul Unit şi UE pot decide până în iulie să extindă într-o "decizie unică'' cu până la unu sau doi ani, dar guvernul condus de Boris Johnson s-a angajat să nu solicite o astfel de prelungire conform legislaţiei privind implementarea Brexitului pe care o adoptă.

Acest lucru nu împiedică însă guvernul să ceară o asemenea amânare, întrucât miniştrii ar putea amenda legislaţia sau şi-ar putea asigura aprobarea parlamentară, dar asta ar fi extrem de stânjenitor politic.

Lunile de amânare din Westminster nu au prelungit şi perioada de tranziţie, ci au fost incluse în durata totală a acestei perioade. Rezultatul este că "perioada de implementare" nu va mai dura 21 de luni, ci doar 11 luni - de la 1 februarie 2020 la 31 decembrie 2020.

Atât negociatorii Londrei, cât şi cei ai UE vor lucra intens pentru a definitiva cât mai mult posibil dintr-un viitor parteneriat, astfel încât documentul să poată fi pus în aplicare la data încheierii perioadei de tranziţie.

Impactul asupra vieţii de zi cu zi din Regatul Unit va fi minim, întrucât perioada de tranziţie este menită să extindă status quo-ul privind condiţiile de viaţă prin continuarea aplicării legislaţiei europene în timpul perioadei şi prin menţinerea jurisdicţiei Curţii de Justiţie a UE.

Drepturile cetăţenilor vor rămâne aceleaşi ca atunci când Regatul Unit era parte a Uniunii Europene, în timp ce Regatul Unit va continua să participe la programele Horizon şi Erasmus. Protocolul irlandez nu se va aplica deocamdată întrucât Regatul Unit va continua să participe la uniunea vamală şi la piaţa unică ale UE.

Totuşi, Regatul Unit nu va mai fi reprezentat în instituţiile UE şi în luarea deciziilor acestora, aşadar Londra nu va avea un cuvânt direct de spus cu privire la ce face blocul comunitar în această perioadă, dar va trebui să respecte obligaţiile unui stat membru pentru acea perioadă.

Tranziţia presupune ca Regatul Unit să urmeze aceleaşi reguli ca un stat membru al UE, astfel că libertatea de circulaţie va fi parte a acesteia.

După prima rundă a negocierilor privind Brexitul, Regatul Unit şi UE au căzut de acord asupra aspectelor financiare ale raportului comun din decembrie 2017, Londra urmând să achite o "factură a divorţului" în valoare de aproximativ 39 de miliarde de lire sterline net.

În cazul unei extinderi a perioadei de tranziţie, vor fi necesare alte tratative pentru a suplimenta plăţile Londrei către vistieria UE, întrucât Regatul Unit ar trebui să achite cheltuielile ce revin oricărui alt stat membru cu drepturi depline.