BREXIT: Lira a crescut la maximul ultimelor două săptămâni după datele din Marea Britanie
Lira a urcat joi la maximul ultimelor două săptămâni, pe fondul unei creşteri neaşteptate a vânzărilor din retail din Marea Britanie după Brexit, scrie Bloomberg, citat de zf.ro.
Lira a urcat în raport cu principalele valute după raportul oficiului naţional de statistică, care arata creşterea vânzărilor de retail în UK.
Lira sterlină a urcat cu 0,9%, la 1,3155 dolari. Faţă de euro, a crescut cu 0,7%, însă încă este aproape de cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, atins pe 16 august.
"Există multă volatilitate în vânzări, însă, uitându-ne în piaţă, vedem că retailul este destul rezistent în faţa impactului Brexitului", a spus Roberto Mialich, strateg senior la UniCredit în Milano.
Vânzările din retail din Marea Britanie au crescut în mod neaşteptat după votul britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, în condiţiile în care vremea caldă a impulsionat vânzările de îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar o scădere a lirei a încurajat turiştii să cumpere ceasuri şi bijuterii, scrie Bloomberg.
Volumul de bunuri vândute în magazine a urcat cu 1,4%, după ce a scăzut cu 0,9% în iunie, potrivit cifrelor oficiului de statistică. Vânzările în afara combustibililor au crescut cu 1,5%.
- #BREXIT: REZULTATUL FINAL al referendumului. MAREA BRITANIE A VOTAT PENTRU DIVORŢUL DE UE
- #BREXIT: Britanicii bombardează Google cu întrebări
- Reacţie la BREXIT! Ryanair oferă bilete de 10 DOLARI pentru cei care vor sa plece din Anglia în Europa
- CONSECINŢE GRAVE! Ce se întâmplă cu lira după Brexit
- Efectele Brexit-ului: Premiul încasat de Serena Williams a scăzut cu 380.000 de dolari
- UE dorește legături cât mai calme posibil cu Marea Britanie după Brexit