"Britney Spears a murit". Gluma de prost gust care i-a şocat pe fanii vedetei
Celebra artistă americană Britney Spears a fost ținta unei glume de prost gust: conturile de Twitter piratate ale Sony și Bob Dylan au anunțat luni, 26 decembrie, falsul deces al vedetei, relatează Le Figaro și Direct Matin, scrie agerpres.ro.
Potrivit Le Figaro, contul Sony Music a fost primul care a anunțat ''vestea''. Dacă mesajul inițial nu indica decât ''RIP Britney Spears'', al doilea evoca moartea acesteia într-un accident.
Știrea a ''prins'', mai ales după moartea, reală, a muzicianului George Michael, duminică, 25 decembrie, și s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare, stârnind emoția fanilor cântăreței americane, care și-au multiplicat omagiile.
A fost nevoie de mai puțin de o oră pentru dezmințirea acestui zvon. Jurnalista CNN Anne Claire Stapleton a fost cea care i-a pus capăt. "Britney Spears este vie și sănătoasă. Se pare că Sony Music Global a postat din greșeală un tweet despre moartea sa. Reprezentantul Sony a declarat că nu va face comentarii", a scris ea pe rețeaua socială.
Și contul celui mai recent laureat la Premiului Nobel pentru Literatură, Bob Dylan, care nu este gestionat de artist însuși, a fost victima unei piraterii similare.
Mesajele au fost eliminate de pe cele două conturi, dar le-au provocat o sperietură fanilor vedetei, icoană a muzicii începutului de mileniu.