Britney Spears va ieşi curând de sub curatela tatălui ei
Cântăreaţa americană Britney Spears ar putea ieşi curând de sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, situaţie în care se află de zece ani, după ce a avut mai multe episoade depresive, scrie mediafax.ro.
Britney Spears, în vârstă de 36 de ani, era una dintre cele mai apreciate cântăreţe pop ale anilor 1990. Artista se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de episoade depresive. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston şi Jayden James, în prezent în vârstă de 12 ani şi jumătate, respectiv 11 ani şi jumătate.
Însă, de atunci, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului "Circus", în decembrie 2008. Spears a obţinut şi o apariţie specială în serialul de comedie "Glee", după un turneu mondial de succes în 2009.
În martie 2011, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, "Femme Fatale", din care single-ul "Hold It Against Me" a ocupat prima poziţie în topul Billboard Hot 100. Cel mai recent album al cântăreţei, intitulat "Glory", al nouălea de până acum, a fost lansat în august 2016.
În prezent, Spears se pregăteşte de un nou turneu mondial, care va debuta în vară, iar, potrivit unor surse, tatăl ei se consultă cu o echipă de medici pentru a stabili dacă va cere ieşirea fiicei sale de sub curatela lui.
De-a lungul anilor, Spears a primit mai multe premii, printre care un Grammy, şase MTV Video Music Awards, inclusiv unul pentru întreaga carieră, şi şapte Billboard Music Awards. Artista a primit şi o stea pe Walk of Fame din Hollywood.
- Stephen Hawking a transmis un mesaj pentru persoanele care suferă de depresie
- De ce îți este mereu somn. Explicaţia specialiştilor
- #realIT. Adolescenţii dependenţi de social media sunt mai puţin fericiţi decât cei care sunt activi în viaţa reală
- Trebuie să știi asta! Dieta uimitoare care te face fericit. Iată ce trebuie să mănânci trei zile la rând