BRUINS, CALIFICARE DRAMATICĂ. Echipa a învins Toronto Maple Leafs cu 7-4
Boston Bruins este ultima echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei Stanley.
Discipolii lui Bruce Cassidy au învins pe teren propriu pe Toronto Maple Leafs cu scorul de 7-4 în meciul decisiv, cel de-al șaptelea al seriei pe care au câștigat-o cu scorul general de 4-3.
Pe parcursul partidei Boston Bruins a fost condusă de trei ori, cu 0-1, 1-2 și 3-4, însă a reuşit să egaleze de fiecare dată, iar în ultima repriză a răsturnat completamente situația, marcând nu mai puțin de patru goluri.
Tânărul de 22 de ani Jake Debrusk a fost eroul echipei învingătoare, el reuşind să înscrie două goluri foarte importante în economia partidei.
Debrusk a dat golul de 1-1 și pe cel cu care Bruins au preluat conducerea pe tabelă pentru prima dată, 5-4.
Boston Bruins s-au impus cu scorul general de 4-3 în singura confruntare din optimile de finală ale Cupei Stanley în care echipa calificată s-a decis după 7 partide.
Bruins vor juca în sferturile de finală cu Tampa Bay Lightning.